Acest tipar, permite individului sa aiba incredere ca parintele lui va fi disponibil, responsiv si ii va oferi ajutor daca se va confrunta cu situatii potrivnice sau infricosatoare. Avand aceasta garantie, el exploreaza cu curaj mediul inconjurator. La sase ani, copilul, de obicei, se prezinta ca fiind deschis din punct de vedere emotional. El poate vorbi cu usurinta despre sentimentele de separare, si poate indentifica cauzele acestora. Si mai mult, el poate gasi o solutie constructiva pentru aceasta situatie. Dupa separare, el este capabil sa se duca la mama sa cu placere, reusind sa gaseasca confort langa ea, reluand apoi explorarea si joaca.
Comportamentul acestuia dupa intalnirea cu parintii este de a-i primi cu caldura, iar schimburile verbale cu acestia sunt considerate “fluente” – fluide, si nu artificiale, echilibrate din punct de vedere al schimbului de replici si in mare parte nerestrictionate in privinta copilului.
Atasamentul securizant-autonom este sustinut de un parinte- in primii ani, in special de mama- care este disponibila imediat, percepe semnalele copilului sau/si raspunde cu afectiune atunci cand acesta cauta protectie si/sau alinare.
Parintii copilului autonom, au capacitatea atat de a aprecia liber, cat si de a reflecta in mod obiectiv asupra relatiilor lor de atasament. Modul de discurs al acestor parinti este coerent si colaborativ; atentia lor schimbandu-se intr-un mod flexibil intre intrebarile si probele intervievatorului si dovezile propriilor amintiri, sentimente si ganduri. Reevaluand domeniul extrem de evocator al istoricului lor de atasament, acesti parinti par sa fie in totalitate prezenti, meditativi si deschisi propriilor emotii fara sa fie incomodati de acestea. Chiar si atunci cand isi amintesc experiente neplacute cu proprii lor parinti,par capabili sa mentina o atitudine echilibrata, ceea ce denota eforturile lor de a intelege si uneori de a-si ierta parintii.
Parintii copiilor siguri par capabili sa considere si sa reconsidere experientele lor de atasament, chiar in procesul de amintire a acestora. Aceasta capacitate extraordinara atat de a avea experienta, cat si de a reflecta asupra ei- de a sta atat in interiorul ei, cat si in exteriorul propriei experiente- este ceea ce Main(1991) a numit monitorizare metacognitiva.
Alaturi de capacitatea parintilor siguri de a fi constienti si de a putea integra o gama larga de amintiri, sentimente si ganduri legate de atasament, capacitatea lor pentru monitorizare metacognitiva reflecta modelele de lucru sau stari mentale de siguranta cu privire la atasament.
Astfel de modele si stari mentale- tocmai pentru ca sunt flexibile, deschise, automonitorizante, si nu restrictionate de anumite reguli de atentie- sunt cele care fac posibila responsivitatea senzitiva care ii face capabili pe acesti parinti sa creasca copii siguri. Fara sa fie nevoie deloc sa cenzureze sau sa editeze “stirile” interne legate de atasament, acesti parinti isi permit sa fie repeptivi la intregul spectru de comunicare intrepersonala si la semnalele primite de copiii lor.
Astfel atasamentul se instaleaza onest, liber si deschis.
Posted on November 2, 2011
0